Oana BUGEAG

Unul dintre cei mai talentaţi matematicieni din secolul al XX-lea a murit

Unul dintre cei mai talentaţi matematicieni din secolul al XX-lea a murit
Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

Alexandre Grothendieck a murit joi într-un spital din sud-vestul Franţei, la vârsta de 86 de ani, au anunţat vineri autorităţile medicale franceze.

Considerat unul dintre cei mai mari matematicieni ai secolului, Alexandre Grothendieck se retrăsese de mai mulţi ani în această regiune din sud-vestul Franţei şi trăia izolat în Lasserre, un mic sat din Munţii Pirinei care are mai puţin de 200 de locuitori.

Născut pe 28 martie 1928, la Berlin, dintr-un tată rus, anarhist, de origine evreiască, şi dintr-o mamă care era o jurnalistă militantă, Alexandre Grothendieck a primit în 1966 Medalia Fields, considerată echivalentul premiului Nobel în domeniul matematicii.

Cu o intuiţie ieşită din comun, el fiind comparat adesea cu Albert Einstein, Alexandre Grothendieck a reformat geometria algebrică şi, după ce s-a retras din cercetarea ştiinţifică, a pus bazele unei versiuni radicale a ecologiei politice. A părăsit Institutul pentru Înalte Studii Ştiinţifice în 1972 şi a ales să predea la Universitatea din Montpellier.

În august 1991, el a decis să ardă 25.000 de pagini pe care se aflau notiţele sale şi s-a retras în Munţii Pirinei, trăind într-o stare de izolare aproape totală, fără să ţină legătura nici cu rudele sale apropiate.

De asemenea, el a interzis publicarea oricărui material al său şi a refuzat să primească mai multe premii ce i-au fost oferite.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *