Alina Florina IONIȚĂ

Teatru pentru maturi – alternativa pe care o au ieșenii cu vise neîmplinite

Teatru pentru maturi – alternativa pe care o au ieșenii cu vise neîmplinite
Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

Într-o sală mică a Ateneului Tătărași, profesorul Șfaițer își așteaptă cursanții sorbind leneș din cafea. Povestește amuzat cum a schimbat numele proiectului din „Teatru pentru adulți” în „Teatru pentru maturi” atunci când cei cu care trata subiectul înțelegeau diferit conceptul.

Ușor, ușor, „învățăceii” se adună. „Am început cu șapte, acum sunt 14, dar simt că se vor mai aduna”, ne explică profesorul. Mulți dintre ei vin pentru că nu au reușit să își îndeplinească visul din copilărie de a urca pe scenă. Printre ei și Andrei, un tânăr tehnician dentar, care spune oftând  despre meseria sa „am fost obligat să mă căsătoresc cu o fată urâtă, dar bogată”. Pentru el, cele două ore petrecute în „Atelierul de Teatru” sunt modalitatea de a se rupe de monotonia din realitate. Rând pe rând, îmbrăcați lejer, cursanții își așează lucrurile într-un colț, pe urmă scaunul, pentru ca, mai apoi, să poată deprinde o nouă taină a teatrului.

Profesorul încearcă și o terapie prin artă, astfel încât studenții să se detașeze de tot ce au adunat negativ cu o săptămână înainte.

Arta de a fi disperat

La inițiativa dascălului, se așează într-un cerc, apoi merg în sensul acelor ceasornicului. Cuprind cu brațele pământul sufletului lor, apoi îl închid, de parcă ar fi o buburuză stingheră, între pumni. Se așează pe podea, după care, cu ochii închiși, încep să inspire și să expire cu tot trupul. Liniștea, acompaniată de muzica relaxantă, începe, ușor- ușor, să sălășluiască în suflet, chip și buze.

După o serie de exerciții respiratorii, cursanții sunt provocați să-și improvizeze propria strategie. Trebuie să-și imagineze că sunt pe o plută în mijlocul unei ape învolburate. Organizați în grupe de cîte patru și cinci, învățăceii se retrag spre margine pentru a se consulta. Prima echipă, formată din patru femei și un bărbat, interpretează o secvență, inpirată din presă: reporterul relatează de la fața locului, iar pe fundal sunt redate imaginile cu cei patru naufragiați, gata parcă să se înece. Scena se termină în momentul în care elicea unui elicopter improvizată dintr-un fular își face apariția. După ce restul colegilor își exprimă opiniile cu privire la improvizație, urmează a  doua echipă.

De data aceasta, toți sunt victimele intemperiilor. Unii stresați din cauza lipsei de mîncare, alții mai agitați decît apele. În cele din urmă, unul dintre naufragiați se enervează și îi împinge pe toți în mare, pentru a scăpa deodată și de frică, dar și de gălăgia sâcâitoare. După înecul improvizat, restul echipajului își apostrofează colegul pentru moartea subită.

O a doua provocare e lansată de dascălul șugubăț. „Sunteți pe aceeași plută, însă, de data aceasta nu mai e furtună, ci o căldură dogoritoare”. Deodată toți încep să-și fluture gulerul hainelor și să-și șteargă frunțile „pline de sudoare”. Doar unul dintre membrii „echipajului” pare să fie imun caniculei, motiv pentru care începe să vâslească plictisit. Starea provoacă din nou nemulțumire, iar gașca se împrăștie.

”M-am căsătorit cu o fată urâtă, dar bogată”

Spre finalul cursului, studenții ascultători se așează pe scaune. Toți trebuie să interpreteze o stare și astfel, rând pe rând, se trece de la plâns și nemulțumire, la zâmbet, voie bună și vals.

Dintre cei prezenți, cel mai dedicat pare Andrei, un bărbat în vârstă de 29 de ani. În viața de zi cu zi este tehnician dentar și a aflat despre cursurile de teatru pentru maturi întâmplător, într-un mijloc de transport. Era ceea ce își dorea de mic: să fie actor, un vis neîmplinit din cauza părinților și a anumitor împrejurări. „Eu mi-am dorit foarte mult să dau la teatru, dar în momentul respectiv nu am primit sprijnul părinților și am fost puțin constrâns de anumite împrejurări și a trebuit să merg pe partea asta, deși nu mi-a plăcut. Nici acum nu pot să zic că-mi place mai mult decât teatrul”. Așa că nu a mai stat pe gînduri, a căutat mai multe informații, apoi s-a înscris nerăbdător la cursuri. Deși e încurajat de cei din jur, Andrei consideră că la vârsta lui e destul de târziu pentru a face teatru profesionist. „În acest cerc încerc să dau tot ceea ce am eu mai bun pentru a fi actorul care îmi doresc să fiu. Aici pot fi cine vreau eu să fiu, exact ca un pește în ocean ”. A mai intrat în contact cu teatrul, însă a renunțat. Acum tratează subiectul ca pe o evadare din problemele cotidiene și e hotărît să meargă pînă în pînzele albe pentru pasiunea lui. „Sunt fascinat, iar în puținul timp în care ma aflu aici absorb informația ca pe un burete pentru că vreau să mă apropii de performanța unuia care a făcut o facultate de teatru”. Regretă că nu a avut curajul să se desprindă de familie pentru a-și putea urma visul și vorbește despre meseria lui- tehnica dentară- ca despre o „fată urâtă, dar bogată, cu care a trebuit să mă căsătoresc”. După atîția ani încă tânjește la visul său, motiv pentru care este hotărât să meargă la Facultatea de Teatru.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *