Oana BUGEAG

Scrisoarea unui rector către parlamentarii care și-au votat pensii speciale: “Vă place să vă numiți aleșii neamului, dar ați cam uitat de NEAM”

Scrisoarea unui rector către parlamentarii care și-au votat pensii speciale: “Vă place să vă numiți aleșii neamului, dar ați cam uitat de NEAM”
Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

 Rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, le-a adresat o scrisoare deschisă parlamentarilor care și-au votat pensii speciale.

 Vă place să va numiți aleșii neamului, dar ați cam uitat de NEAM.

Zilele trecute, țara a primit încă o dovadă că unele dintre cele mai mari nedreptăți se fac cu legea în brațe. La fel s-a întâmplat și când, dumneavoastră, aleșii neamului, v-ați rupt de ceea ce înseamnă principiul contributivității și ați hotărât să vă oferiți pensii mai mari chiar și cu 4.600 de lei, echivalentul a 11 pensii minime.

Am asistat la unul dintre cele mai murdare conflicte de interese girat, din păcate, de legislație, acela că un grup de oameni să-și voteze singuri suplimente la pensii din bani publici. Dacă nu vă îngrijorați de ceea ce vor spune cei aproape 400 de mii de români care trăiesc din pensia minimă, poate vă îngrijorați de viitorul copiilor noștri.

Nu supun dezbaterii legalitatea, dar lipsa de moralitate de care dă dovadă parlamentul nu este demnă de o societate sănătoasă. Nu, în contextul în care un asistent universitar are salariul de 1.050 de lei, când sute de mii de angajați din învățământ trăiesc la limită sărăciei. Să nu mai vorbim despre medici și multe alte categorii sociale și profesionale. Dacă acum numai ei știu cum se descurcă, mă întreb ce vor face acești oameni la final de carieră, cine le va plăti lor pensia? COPIII NOȘTRI, acei copii în care refuzați să investiți. Refuzul de a investi în educație le încetinește dezvoltarea, le limitează capacitățile, astfel că nu faceți decât să propagați sărăcia de la o generație la alta. Presupun că este greu pentru o mână de ‘alesi’ să vadă acest risc, în confortul unor indemnizații de mii de lei.

Din punct de vedere macroeconomic, cea mai sănătoasă investiție pe care o putem face este în educație. Avem nevoie de specialiști ancorați în cerințele pieței, cu competențe pe ceea ce economia solicită și are nevoie. Este greu să vorbim despre echilibre macroeconomice când încă avem un sistem de învățământ încremenit într-un buget de asistentă socială. Ultimele analize economice arată că deficitul bugetului de pensii publice s-a ridicat la 3,56 miliarde de lei după primele două luni din 2015, cu peste 1 mld. lei mai mare decât în primele două luni ale anului trecut. Discrepanțele între cei care cotizează la bugetul de pensii și numărul celor care ies din câmpul muncii se accentuează, iar una dintre cele mai sigure soluții pentru echilibrarea balanței este să se investească în educația tinerilor, astfel ca ei să devină mult mai productivi, salariile să crească, iar contribuția la pensii să fie cu atât mai consistentă.

Vă place să va numiți aleșii neamului, dar ați cam uitat de NEAM. Dați tuturor șansa la pensii mai mari, investiți în educația copiilor!

Rectorul Universității de Vest din Timișoara
Prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *