Oana BUGEAG

FILIT va avea loc şi anul acesta, dar într-o formulă restrânsă

FILIT va avea loc şi anul acesta, dar într-o formulă restrânsă
Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT) va avea totuşi loc, într-o formulă restrânsă, pentru a arăta continuitatea proiectului, după ce organizatorii FILIT anunţaseră iniţial anularea evenimentului acuzând ingerinţele politice.

Reprezentanţii Muzeului Literaturii Române din Iaşi, care se ocupă cu organizarea FILIT, şi cei ai Consiliului Judeţean Iaşi au stabilit, joi, în urma unei întâlniri, ca ediţia din acest an a festivalului să aibă totuşi loc, în toamnă, într-o formulă restrânsă.

Cele două părţi au convenit ca FILIT să revină în formula clasică începând cu anul 2016.

Totodată, s-a decis înfiinţarea unei fundaţii culturale care să organizeze evenimentul, după modelul altor festivaluri importante din Europa.

“Ediţia din acest va marca în mod simbolic continuitatea FILIT. Amploarea va fi însă mult mai mică. Vom face nişte evenimente, dar nu de anvergura de la primele două ediţii. Nu vrem să ne batem joc, doar vom marca FILIT. Urmează să discutăm cu nişte scriitori, să vedem pe cine putem aduce în toamnă la Iaşi”, a declarat pentru MEDIAFAX scriitorul Florn Lăzărescu, coordonator programe în cadrul FILIT.

În urmă cu două săptămâni, organizatorii FILIT au anunţat suspendarea în semn de protest, a celei de-a treia ediţii a manifestării, care ar fi urmat să aibă loc în perioada 30 septembrie – 4 octombrie 2015.

Potrivit Biroului de Presă FILIT Iaşi, organizatorii festivalului au acuzat “încercările repetate de a confisca politic evenimentul, continua denigrare a echipei de organizare şi atmosfera tensionată de dispute politice locale”.

Organizatorii FILIT susţin că la ediţia din acest an urmau să vină la Iaşi nume importante ale literaturi mondiale precum György Konrád, Frédéric Beigbeder, Jean Rouaud, Evgheni Vodolazkin, Mihail Şişkin.

Totodată, au fost întrerupte discuţiile cu scriitorul Dario Fo, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură.

La primele două ediţii ale festivalului au participat, printre alţii, scriitorii Herta Müller (Germania, Premiul Nobel pentru Literatură, 2009), David Lodge (Marea Britanie), Guillermo Arriaga (Mexic), François Weyergans (Franţa, Premiul Goncourt), Andrei Kurkov (Ucraina), Norman Manea (România), Mircea Cărtărescu (România).

FILIT a atras la primele două ediţii peste 60.000 de participanţi, mai ales tineri.

În ultimele săptămâni, liderul grupului de consilieri judeţeni PSD Iaşi Cristian Stanciu a lansat critici repetate privind modul în care au fost cheltuiţi bani alocaţi de Consiliul Judeţean către Muzeul Literaturii Române din Iaşi, instituţie ce a organizat primele ediţii ale FILIT Iaşi.

Consilierul PSD a afirmat că suma alocată pentru fiecare ediţie FILIT a fost de 500.000 de euro şi că “opinia publică nu ştie nimic despre drumul parcurs de aeşti bani”.

Potrivit lui Cristian Stanciu, există un raport de audit cu privire la ultima ediţie FILIT, dar că documentul este ţinut la secret în biroul preşedintelui CJ Iaşi, Cristian Adomniţei.

Muzeul Literaturi Române Iaşi a replicat că “organizarea festivalului a presupus, în mod evident, antrenarea unor cheltuieli care au fost încă de la început anunţate, bugetul festivalului fiind public”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *