Oana BUGEAG

Atentate teroriste la Bruxelles: două explozii la aeroport și patru la metrou. Bilanț cumplit: 32 de morţi şi peste 230 de răniţi

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

Patru explozii au avut loc la metrou în Bruxelles, la mai multe stații, soldate cu 32 de morţi şi peste 230 de răniţi.

Charles Michel, premierul Belgiei: „Nivelul de alertă teroristă a fost ridicat la 4 (cel mai mare – n.r.). Au fost aduse întăriri militare, au fost întărite controalele la frontiere şi măsuri speciale de restricţionare a transportului în comun au fost luate”.

Forţe ale armatei au fost mobilizate la graniţele Belgiei şi Franţei. Ministrul francez de Interne a ordonat detaşarea a 1.600 de militari în special la frontieră şi nu numai: pentru protejarea transportului aerian, maritim şi feroviar.

Atentatele au loc la patru zile de la capturarea celui mai căutat terorist din Europa. Salah Abdeslam a fost prins vineri într-un cartier din Bruxelles, descris drept fieful jihadiştilor belgieni. Prin urmare, analiştii politici cred că atentatele de la aeroport şi metrou ar putea fi răzbunarea islamiştilor. (sursa: Digi24)

atentat_bruxelles

 

————-

Două explozii puternice s-au produs în această dimineată pe aeroportul Zaventem din Bruxelles. Oficialii au decis imediat evacuarea aeroportului, iar traficul spre terminale a fost suspendat. Mai multe persoane au fost rănite.

terorism

Potrivit primului bilanţ oficial, anunţat de pompieri, sunt 11 morţi şi 25 de răniţi.

Cursa Tarom spre Bruxelles, care a decolat la 07:30 din Bucureşti a fost redirecţionată spre Amsterdam.

Martorii au declarat că au “simţit ” undele de şoc provocate de explozii şi cred că deflagraţiile au avut loc la check-inul pentru cursa  American Airlines, la ora locală 8.00 dimineaţa( 9.00- ora României), relateazăDaily Mail.

Aeroportul a fost evacuat şi toate zborurile au fost suspendate.

Potrivit imaginilor postate pe reţelele de socializare de martori, un fum negru se ridică din clădirea unui terminal. (sursa: Mediafax)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *