Oana BUGEAG

AUDIO. Flash Urban – Matrimonial stradal, parol!

AUDIO. Flash Urban – Matrimonial stradal, parol!
Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
      Flash Urban

Curios cum sunt, ghiduș și pus pe râs mai mereu, ascult ce spun cei din jurul meu pe stradă, trag cu urechea la discuțiile din tren sau din alte mijloace de transport, citesc tot felul de anunțuri poate că văd sau aud ceva care mă sensibilizează, care mă dezgustă trezindu-mi și retrezindu-mi pofta de râs. Astfel am găsit acest anunț în zona universității.

TINAR 26 ANI SINGUR SI TIMID CAUT O FATA PT PRIETENIE VA ROG DIN SUFLET NU MA DERANJATI INUTIL NU RASPUND LA NR ASCUNS TELEFON 07… VREAU K SA INTRU SI EU IN RAND CU LUMEA.

Cam așa sună un mesaj scris de un tânăr singur, trecând peste lipsa de semne de punctuație și peste unele cuvinte care țin de limbajul internautic. La început, recunosc, m-a încercat un zâmbet răutăcios, dar pe măsura ce mai citeam un cuvânt și încă unul mi-a dispărut și a fost înlocuit de compasiune. Mă gândesc cât timp i-a luat acestui tânăr să treacă peste timiditatea sa și câtă singurătate a înghițit până a avut curajul disperat de a recurge la metoda anunțului stradal. Anunț la care, bineînțeles cum scrie și el, pot răspunde tot felul de miștocari sunându-l, dar își asumă riscul de a fi sunat cu număr ascuns, la orice oră și de către oricine și își dă numărul de telefon. Cine știe, poate o întâlnește pe cea mult așteptată pentru prietenie nu pentru o aventură bănuiesc. Și cât de mult înseamnă lumea înconjurătoare pentru el de vrea să fie în rând cu ea, această lume cu bunele și relele sale pe care el o iubește pentru că în ea, pe undeva departe, poate, în timp și spațiu se află persoana menită. Și nu pot să nu mă întreb aceasta este prima modalitate de a o căuta sau a recurs la multe altele înainte? Și dacă a mai recurs și la alte metode multe sau puține ce experiențe a avut?

Nu pot să nu mă gândesc la un personaj masculin pe care-l cunosc tangențial, despre a cărui confesiune am auzit de la altcineva, deci are iz de bârfă, dar e una spumoasă, cum că ar fi dat anunț într-un ziar ieșean, la matrimoniale și vreme de câțiva ani s-a întâlnit cu diverse persoane și experiențele cu ele le-a notat într-un jurnal. Și de mai face așa ceva și acum înseamnă că a umplut câteva caiete. Pentru că-l cunosc, repet, tangențial, îi urez să se spele pe cap măcar o dată pe săptămână, să nu se mai uite la filme regizate de Sergio Leone și să nu mai fure bicicletele oamenilor cinstiți de la serviciu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *