Oana BUGEAG

AUDIO. Flash Urban – Experiențe

AUDIO. Flash Urban – Experiențe
Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
      Flash Urban

 

E o experiență interesantă să fii legendă în fotbalul românesc, retras, mai exact antrenor, să apari în spoturi publicitare la snacksuri și la alte produse care numai bune de mâncat nu sunt pentru sănătatea oamenilor obișnuiți, darămite a performerilor. Și ca să fie totul bine îl mai atragi și pe fiul tău, tânăr fotbalist, din ce în ce mai celebru prin prisma celebrității tale binemeritate, ca să promoveze și el mâncarea sănătoasă, camera de filmat să se oprească asupra lui în timp ce lovește mingea, ciuful să i se vadă tremurând între coarnele crescânde, iar ție, ca tată, să-ți crească inima cât un bostan, fără grija de a te gândi că eșecul lui de mai târziu e cauzat de tine acum. Ce sumă ți se poate propune pentru un așa compromis, cine și cum te poate motiva să faci antireclamă regimului alimentar impus fotbaliștilor? Și, oare, cât poate dura discuția care duce la un astfel de faptă de marketing?

E o experiență să îți vină gândul a face un spot publicitar la un gen foarte pervers de fast food în care să agăți un fotbalist devenit legendă în fotbalul românesc, el să se arate fericit și sănătos mâncând E-uri, dar și mai mult, să-l convingi să-și aducă și fiul, tânăr fotbalist, pe care să-l facă să creadă că produsul acela e bun, ca să zâmbească foarte convingător la camera care insistă pe el ca și cum deja e vedetă, deja a participat la numeroase campionate mondiale unde a marcat multe goluri pentru țară și popor, iar micul mit să-și cheme și colegii care să facă praf pe teren ca și cum acea energie și-ar lua-o din ce mănâncă în reclamă. E o experiență să îți duci la îndeplinire acest vis și apoi să-ți freci mâinile mefistofelic.

E o experiență să descoperi, ca privitor, mai pe toate posturile tv un spot publicitar mai ridicol decât cel la (destrăma-i-s-ar zalele!) așa-zisul lanț de farmacii. Și pe măsură ce reclama crește să te oripilezi tot mai tare, să ți se facă pielea de găină pe tot corpul, dar nu datorită atingerii îngerului, și în cele din urmă părul în cap să ți se facă o măciucă cu care-ți dorești să spargi televizorul în speranța ca șocul să fie absorbit de picioarele protagoniștilor și a celor din echipa de filmare cu agenția lor publicitară cu tot.

Ascultați-l pe Cătălin-Mihai Ștefan cu al sau ,,Flash Urban” în fiecare joi, de la ora 19.00, la Radio U.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *