Oana BUGEAG

AUDIO. Flash Urban: Două infinite așteptări

AUDIO. Flash Urban: Două infinite așteptări
Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
      Flash Urban

În ultima vreme mă gândesc la două infinite așteptări la care voi fi nevoit să mă înham.

Prima ar fi aceea legată de cât timp, de câte ori și câte perechi de pantofi, cu talpa cât de dură va fi nevoie pentru ca pietrele pietonalului Ștefan cel Mare să fie șlefuite în perioada vieții mele? Mi-a venit acest gând atunci când am văzut că ele sunt puse în starea brută pe care o știm acum. Să o luăm pe îndelete. Oare, cât îi ia unui pantof cu talpă cât se poate de dură și de cuprinzătoare, nu talpă de pantof de damă, ca să fețuiască o piatră de caldarâm? Bineînțeles, acum mă îmbăt cu apă rece și sper ca și condițiile atmosferice să pună mână de la mână și să ne ajute. Că doar ele trăind și la oraș, nu doar la țară, trebuie să facă ceva pentru el. Adică soarele când bate trebuie să bată mai cu putere, ca și cum ar da cu dalta, ploaia când cade trebuie și ea să vină din al nouălea cer, nu din apropiata atmosferă, zăpada și ea ar trebui să aibă ceva de făcut dar nu-mi pun prea mari speranțe decât dacă ajunsă la sol îngheață, se dezgheață, îngheață iar și tot așa până-i sar ochii, deci toată baza tot la soare și la ploaie rămâne, dar să-și facă treaba cu viteză și să nu umble cu cioara vopsită, altfel spus, cu piatra neșlefuită. Dar chiar și așa, oare, cât va trebui să trăiesc ca să le văd munca terminată? Aici chiar că nu mai știu ce să zic, că doar nu m-oi apuca să fac pactul cu diavolul și să trăiesc nenumărate vieți ca unii de prin Iași care au ajuns să vadă șlefuită piatra care-a fost luată din fața Consiliului Județean și de pe strada Vasile Pogor și cine mai știe de pe unde?

 

A doua așteptare care pur și simplu mă înfioară, drept să vă spun, este cea legată de creșterea teilor argintii de pe același pietonal care cu siguranță se vor face mari, dar mă îndoiesc că nu vor fi tăiați și ei tot din cauza turiștilor și mai ales a ieșenilor care nu vor vedea nici în viitor Palatul Culturii, Mitropolia și Trei Ierarhii. Cu siguranță se va găsi un căpos care să-i taie și, argintii cum sunt, să-i ia acasă ca să scoată metalul prețios din ei ca apoi să se mândrească pe la târgurile de bijuterii că el și oamenii săi au găsit acea metodă de a extrage argintul fără a mai chinui pământul, fără a mai mânia săraca planetă, ca niște ecologiști ce sunt. M-am legat de acest cuvânt pentru că nici unul dintre edilii noștri nu i-ar fi numit albi, cum li se mai spune de altfel. Deci ei s-au gândit la acel argint numindu-i argintii și nu albi, pentru că ce să facă ei cu albul, această jignitoare și cu totul incomodă imaculare? Dar ca să revenim la problemele noastre și ca să nu ziceți că am început să exagerez vă voi spune că totuși nu pot să nu mă întreb când vor ajunge la maturitate acești tei? Se pare că ar crește relativ repede și ar putea ajunge la 30 m înălțime. Ei, asta-i o problemă! Și o alta este că trăiesc până la 200 de ani. Vă dați seama ce ne paște? Plus de asta mirosul lor nu e atât de puternic ca al ieftinului și banalului tei cu care ne-am obișnuit. Se pare că acel miros dulceag incuraja psihicul angajaților primăriei la amantlâcuri și cineva s-a sesizat drastic și ireversibil.

 

Dar pentru ca înfiorarea să-mi fie mai ușoară nădăjduiesc că și teii vor pune umărul alături de soare și de ploaie și, bătuți de vânt, vor șlefui cu umbra lor pietrele noastre dragi care ne fac să fim mai atenți cu viața noastră, cu toții ajutați, bineînțeles de alizeele trase de șuții din curtea Mitropoliei.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *