Oana BUGEAG

AUDIO. Flash Urban – Avem pistă vopsită

AUDIO. Flash Urban – Avem pistă vopsită
Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
      Flash Urban

A dat Dumnezeu ca odată cu venirea acestui an electoral să fie revopsită și pista pentru bicicliști-trag nădejde că din tot orașul, nu doar cea din Copou observată de mine. Da, este vorba despre acea pistă pe care n-o respectă nimeni și nu mă refer la posesorii de cărucioare pentru bebeluși sau persoanele cu dizabilități, oamenii cu trolere, femeile cu pantofi cu toc sau bătrânii surzi care au tot dreptul, ci la ceilalți care deși o vedeau înainte de revopsire că e încă roșie o foloseau cu indignare mai ales când erau claxonați. Nu puteam să nu le urez peste umăr un călduros: ,,Bun venit la oraș!’’

S-ar putea să fie bine că acum acel roșu îți strepezește dinții nu altceva, poate năbădăioșii oameni vor fugi de culoare dacă nu cumva vor începe să împungă bicicliștii, skateboarderii sau pe cei care fac jogging. Pe când procesul vopsirii era în toi, aflându-mă în zona Copou, am observat porțiuni nevopsite și liniștitoare, după care începeau cele pictate în roșu furios. (Iată că am inventat o nuanță nouă de roșu!) Ce mai, o pistă știrbă!  Tot răul a dispărut când am ajuns în dreptul parcului Copou și am aruncat ochii în acea pădurice. Se întrevedea un verde vag și calm care te făcea să-l cauți și să rămâi acolo cu privirea până să înțelegi din câte sute sau mii de muguri e alcătuită o așa perdea înaltă.

Până data viitoare să vă fie de bine Iașiul cu bunele și relele sale!

Ascultați-l pe Cătălin-Mihai Ștefan cu al sau ,,Flash Urban” – în fiecare joi, de la ora 19.00, la Radio U. Interzis ipocriților și celor slabi de înger.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *