Oana BUGEAG

Actrița Mihaela Arsenescu Werner a primit premiul Uniter pentru întreaga activitate

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

Mihaela Arsenescu Werner, actriţă a Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri” Iaşi, a primit premiul pentru întreaga activitate în cadrul celei de-a 23-a gale a premiilor Uniunii Teatrale din România (UNITER). Spectacolul de premiere a avut loc luni seara, la Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB). Cu acest prilej au fost sărbătoriţi şi 25 de ani de existenţă a Uniunii Teatrale din România.

ÎI mulţumesc lui Dumnezeu că ne-a dat această profesie care ne dă la rândul ei totul, este atât de generoasă! Le mulţumesc colegilor mei pentru că m-au suportat, deoarece nu sunt cea mai plăcută persoană din lume, criticilor care au fixat în eternitate această aripă de future a meseriei de actor, studenţilor care mereu mă provoacă. Aş dori să dedic acest premiu tuturor actorilor care şi l-au dorit, dar n-au apucat să-l primească deoarece au ajuns înainte de vreme la marele spectacol din cer. Vă doresc să rămâneţi vii, adevăraţi şi să nu pierdeţi nicidată puterea de a vă bucura, aşa cum mă bucur eu acum“, a spus actriţa,

“De vânzare/ For Sale”, de Gianina Cărbunariu, montat la Teatrul Odeon din Bucureşti, a câştigat premiul pentru cel mai bun spectacol, iar Victor Ioan Frunză a fost desemnat cel mai bun regizor, pentru spectacolul “Mobilă şi durere”, luni seară, la cea de-a 23-a ediţie a galei premiilor UNITER.

Amfitrionul evenimentului a fost, ca în fiecare an, Ion Caramitru, președintele UNITER. Printre personalităţile care au înmânat premii la gală s-au numărat George Banu, profesor de estetică teatrală la Sorbona şi laureat al Marelui Premiu al Academiei Franceze 2015, Steven van Groningen, preşedinte şi CEO al Raiffeisen Bank, actriţa Cecilia Bârbora, prezentatorul de televiziune Cătălin Ştefănescu, principele Nicolae al României, actriţa Dorina Chiriac, actorul Mircea Albulescu, regizorul Tompa Gábor, Marina Constantinescu, director artistic al Festivalului Naţional de Teatru (FNT), Ada Lupu, directoarea Teatrului Naţional din Timişoara, regizorul, scenograful și dramaturgul Petrică Ionescu, actorul Victor Rebengiuc, Maia Morgenstern, directoarea Teatrului Evreiesc de Stat, şi Ionuţ Vulpescu, ministrul Culturii.

Totodată, în cadrul galei UNITER a fost oferit premiul pentru “Cea mai bună piesă românească a anului 2014”, pentru textul “Timpul nebunilor”, de Stela Giurgeanu. Programul Piesa Anului al Uniunii Teatrale din România se desfăşoară sub egida şi cu sprijinul Casei Regale a României, iar premiul a fost înmânat, luni seară, de principele Nicolae al României.

Pentru cea de-a XXIII-a ediţie a galei UNITER, juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru Monica Andronescu, Mircea Morariu şi Maria Zărnescu, iar juriul galei care a decis câştigătorii a fost format din scenografa Ştefania Cenean, criticul şi comentatorul literar Dan C. Mihăilescu, actriţa Valeria Seciu, criticul de teatru Oana Stoica şi regizorul Alexa Visarion.

Prezentăm în continuare lista completă a premiilor UNITER 2015:

Premiul pentru cel mai bun spectacol: “De vânzare/ For Sale”, de Gianina Cărbunariu, Teatrul Odeon Bucureşti

Premiul pentru cel mai bun regizor: Victor Ioan Frunză, pentru spectacolul “Mobilă şi durere”, Centrul Cultural pentru UNESCO “Nicolae Bălcescu” Bucureşti

Premiul pentru cel mai bun scenograf: Adriana Grand, pentru scenografia spectacolului “Mobilă şi durere”, Centrul Cultural pentru UNESCO “Nicolae Bălcescu” Bucureşti

Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal: Vlad Ivanov, pentru rolurile din spectacolul “Omul cel bun din Seciuan”, Teatrul Bulandra Bucureşti

Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal: Anca Hanu, pentru rolul Amalia din spectacolul “Amalia respiră adânc”, Teatrul Naţional Cluj-Napoca

Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar: Mihai Călin, pentru rolul Caliban din spectacolul “Furtuna”, Teatrul Naţional “I.L. Caragiale” din Bucureşti

Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar: Katalin Berekméri, pentru rolurile din spectacolul “Castingul Dracului”, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania “Tompa Miklós”

Premiul pentru critică teatrală: Doru Mareş

Premiul pentru teatru radiofonic: “Henric al V-lea”, de William Shakespare, adaptarea radiofonică: Domnica Ţundrea, regia artistică: Attila Vizauer

Premiul pentru teatru TV: “Vinovatul”, după Ion Băieşu, scenariul şi regia: Ion Gostin

Premiul pentru cel mai bun debut: Ana Bianca Popescu, pentru rolul Fata din spectacolul “Numele”, producţie a Teatrului Foarte Mic Bucureşti în parteneriat cu Teatrul de Comedie

Pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a membrilor, Senatul UNITER a acordat următoarele premii:

Premiul de excelenţă: Peter Brook, în omagiu pentru aportul şi impactul spectacolelor sale asupra teatrului românesc

Premiul pentru întreaga activitate – actor: Vladimir Jurăscu

Premiul pentru întreaga activitate – actriţă: Mihaela Arsenescu Werner

Premiul pentru întreaga activitate – regizor: Alexander Hausvater

Premiul pentru întreaga activitate – critică şi istorie teatrală: Mira Iosif

Premiul pentru întreaga activitate – scenografie: Clara Labancz

Premiul special: Universitatea Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică “I. L. Caragiale” din Bucureşti, pentru Galele Absolvenţilor

În cadrul galei au mai fost decernate:

Premiul British Council: Cristiana Gavrilă, Ionuţ Corpaci Teodorescu, Viorel Florea pentru proiectul 9G – Noua generaţie al Teatrului Naţional “I. L.Caragiale” din Bucureşti

Premiul preşedintelui UNITER: arhitectul Romeo Belea

Premiul pentru cea mai bună piesă românească a anului 2014: “Timpul nebunilor”, de Stela Giurgean

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *